Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minore din Centrul de plasament Speranţa, prostituate cu forţa pe străzi din Italia

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 23 august 2012 ·

Patru tinere, dintre care două minore de la Centrul de plasament Speranţa din municipiul Suceava, au fost obligate să se prostitueze pe străzile în Milano (Italia), după ce au fost racolate sub promisiunea unor locuri de muncă decente şi bine plătite în Peninsulă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava au trimis, ieri, în judecată patru indivizi acuzaţi că sunt implicaţi în acest caz de trafic de persoane.

E vorba de Cristian Irimiciuc (34 de ani), zis Bambulea, din Ipoteşti, individ trimis în judecată şi într-un alt dosar de trafic de persoane, de soţii Ştefan Policiuc (29 ani) şi Alexandra Maria Policiuc (22 de ani), din municipiul Suceava, precum şi de sora lui Ştefan Policiuc, Alina Daniela Policiuc (32 de ani), din Ipoteşti.

Pentru că Irimiciuc a fost deja arestat preventiv într-un alt dosar de trafic de carne vie, procurorii DIICOT au cerut emiterea de mandate de arestare în lipsă pe numele celorlalţi trei inculpaţi, cel mai probabil aceştia fiind plecaţi din ţară.

Cei trei membri ai familiei Policiuc vor fi daţi în urmărire internaţională.

În materialul care urmează vă prezentăm fragmente din povestirile cutremurătoare a trei dintre victimele din acest dosar.

Minora a fost scoasă din ţară, după ce traficanţii i-au falsificat la notar procura

Faptele comise de cei patru inculpaţi, se arată în rechizitoriu, s-au petrecut în aprilie 2009 şi perioada decembrie 2011 –mai 2012, una dintre cele patru victime fiind minoră.

Ionela, de exemplu, era internată în Centrul de plasament Speranţa când a intrat în legătură, la un bar din apropiere, cu Alexandra Maria Policiuc.

Aceasta din urmă i-a spus victimei că are o prietenă în Milano şi că în zona respectivă sunt foarte mulţi bătrâni care au nevoie de menajere, şi nu puţine au fost cazurile în ca

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°