Expoziţia de la „Dana” are vigoarea unui solilocviu vizual, unei convorbiri interiorizate, transpuse în imagini, menite a evoca acele frumuseţi incontestabile, pe lângă care trecem deseori indiferenţi.
Cum luna lui martie nu s-a arătat defel primăvăratică în aspectul său exterior, căutătorii de confort alternativ au putut opta pentru soluţiile compensatorii propuse de unele din instituţiile artistice ale urbei. Galeria „Dana”, bunăoară, şi-a primenit de curând registrele vizuale, „încălzind” privirile vizitatorilor cu secvenţe ale unui ingenios Itinerar sacru, asumat de Liliana Gonceariuc.
Absolventă a Universităţii de Arte din Bucureşti, la profilul „monumental”, artista ieşeană realizează cu acest prilej o primă expoziţie personală de anvergură. Multe din lucrările expuse - peste 50, în total - sunt urmarea unei documentări sur place, în Ţinuturile Hunedoarei şi Haţegului, locuri binecuvântate şi de natură, dar şi de făpturile omeneşti. Miza lor este îndoită - estetică şi documentară; prima ţinteşte evocarea frumuseţilor întâlnite cu ocazia periplului transilvan, în timp ce secunda „arhivează” o parte consistentă a impresiilor acumulate.
Cum anume s-ar putea cuantifica meritele efortului întreprins? Înainte de toate, aş spune că „itinerariile” Lilianei Gonceariuc poartă o evidentă amprentă subiectivă. Alegerile tematice sunt dictate de locurile, împrejurările şi de reliefurile parcurse. Pe fundalul pitoreştilor curburi montane ale Masivului Retezat - aspre şi semeţe, deopotrivă -, se profilează distinct „urme” ale Antichităţii daco-romane (ruinele de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, de pildă), lângă care s-au construit ulterior câteva din bisericile paleocreştine autohtone (Densuş, Strei, Baru), înălţate şi asamblate, prin aport succesiv, pe întrega durată a Evului de Mijloc românesc.
Artista nu pictează neapărat clădiri sau decorur