Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa internaţională, îngrijorată pentru democraţia din România

Publicat in Adevarul, joi 5 iulie 2012 ·

Declanşarea procedurilor de suspendare a preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu de către guvernarea de centru-stânga din Romania este relatată pe larg de presa internaţională, majoritatea publicaţiilor fiind preocupate în legătură cu situaţia statului de drept în România.

Financial Times:„Lupta pentru putere care a provocat turbulenţe politice în România s-a intensificat miercuri, după ce guvernul de coaliţie al premierului Victor Ponta a făcut paşi spre o posibilă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu'", scrie FT.

„Disputa politică dintre cei doi lideri români stârneşte preocupări în legătură cu situaţia statului de drept într-o ţară care a aderat la Uniunea Europeană în 2007. De asemenea, situaţia politică exercită presiuni asupra leului, pe fondul preocupărilor că reformele economice ar putea fi afectate", semnalează „Financial Times". Victor Ponta, alături de alianţa de stânga USL, „a încercat să-şi consolideze puterea, ignorând apelurile la demisie, pe fondul acuzaţiilor că ar fi plagiat teza de doctorat", mai notează FTi.

BBC : „Preşedintele român Traian Băsescu riscă suspendarea", după ce coaliţia aflată la guvernare a demarat miercuri procedurile de suspendare. BBC notează că „Ponta însuşi se confruntă cu presiunea de a demisiona din funcţia de premier din cauza acuzaţiilor de plagiat".

The Guardian: „O criză politică riscă să izbucnească în România, după ce Parlamentul a iniţiat demersurile pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, acuzat că ar fi încalcat Constituaţia".

Frankfurter Allgemeine Zeitung: vorbeşte despre o adevărată demolare a statului de drept. Ziariştii evocă violarea făţişă a sentinţelor Curţii Constituţionale şi „tot mai accentuata orientare a României spre Ucraina şi Belarus". Cotidianul afirmă că "schimbările dramatice de la Bucureşti sunt o lovitură de stat a majorităţii pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 6 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°