Ioan Milea, Fulguraţii, Cluj-Napoca,
Editura Limes, 2010. Fulguraţii II, Cluj-Napoca,
Editura Eikon, 2012.
Critic şi istoric literar, Ioan Milea este, în acelaşi timp, şi un poet discret dar relevant. Influenţat de estetica modernismului, poetul din Turda cultivă o poezie concisă, a esenţelor pure, scrisă sub influenţe nipone de care autorul pare să nu fi beneficiat decât livresc şi beneficiind de avantajele pe care le oferă provincia unui spirit profund speculativ. Conştient de caracterul fragmentar al existenţei contemporane, creatorul insistă asupra clipei, asupra momentului intens semnificativ din punct de vedere existenţial. O particularitate a modernismului lui Ioan Milea este altoiul dintre cultul clipei, al momentului, cu sentimentul şi conştiinţa istoriei. Curgerea timpului este, adesea, un pretext pentru meditaţie şi subiect de paradoxuri pentru acest autor. „Adesea-n istorie/ cele mai murdare-s/ petele albe” (2010, 17). „Între Turda şi Cluj/ ici-colo un deal/ e încă dacic” (2010, 101).
La Ioan Milea, haiku-rile devin fulguraţii, sclipiri, viziuni rapide care vor să ilumineze adâncurile unui suflet care se ascunde cu discreţie. Scriitorul însuşi mărturiseşte că a dorit să surprindă „acel profund şi tainic echilibru între tăcere şi cuvânt pe care poezia vremii noastre pare să-l fi pierdut” (2010, 5). Discrete amintiri ale unor reprimate poveşti de dragoste („Zâmbeai; a nu,/a nu râvni nimic./Ce neted e zidul!”, 2010, 7) devin, potrivit eticii stihuitorului, viziuni ale eternei roţi a timpului, perceput conform practicilor budiste („Picură repede./Roată după roată/trec ani şi gânduri” 2010, 9).
Există în ultimele două volume ale lui Ioan Milea ecouri al impresionismului literar, unele notaţii combinându-se cu violentele imagini ale reclamelor. Poezia lui Ioan Milea este modernistă prin senzaţiile precise înregistrate p
