Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru adulţi şi un bebeluş de şase luni au murit după ce un moldovean a intrat cu SUV-ul în ei, pe o stradă din Ungaria

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Moldoveanul în vârstă de 24 de ani se afla la volanul unui SUV cu numere de înmatriculare franţuzeşti. Acesta a intrat pe contrasens, în dreptul oraşului maghiar Kargac, lovind frontal un autoturism care venea din sens opus. Toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii şi-au pierdut viaţa. Printre ei se afla şi un bebeluş de numai şase luni.

Cinci oameni, printre care şi un bebeluţ de numai şase luni au murit noaptea trecută după ce maşina în care se aflau a fost distrusă de un SUV cu numere de Franţa, condus de un cetăţean moldovean, relevă eurotv.md. Accidentul a avut loc în apropierea localităţii maghiare Kargac.

Potrivit autorităţilor din Ungaria, SUV-ul mergea către Debreţin. Moldoveanul în vârstă de 24 de ani a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o Dacia Logan de culoare neagră în care se aflau doi români şi doi oameni cu cetăţenie maghiară şi română, toţi originari din Miercurea Ciuc.

Adulţii din autoturismul avariat au murit pe loc. Bebeluşul a fost transportat de urgenţă cu un elicopter la spitalul din Debreţin, cu răni grave în zona capului. În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, copilul a murit pe masa de operaţie, la trei ore după accident.

Cei trei pasageri din SUV au scăpat teferi din acest accident. Şoferul moldovean se află acum în custodia poliţiei maghiare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 10 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°