Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf de peste 70.000 de lei la o asociaţie de proprietari

Publicat in Adevarul, vineri 9 aprilie 2010 ·

Fostul administratoare a Asociaţiei de Proprietari C 29 a fost trimisă în judecată deoarece nu a plătit utilităţi în valoare de 70.000 de lei însuşindu-şi banii

Nervi şi disperare pentru 60 de familii arondate Asociaţiei de Proprietari „Dunărea C 29" din Galaţi.

În urmă cu un an, locatarii au aflat că, din gestiunea asociaţiei lor, lipsesc 70.000 de lei, iar consecinţele sunt dramatice. Apă-Canal şi Apaterm au intentat mai multe procese în justiţie pentru recuperarea banilor şi ulterior au solicitat executarea silită a asociaţiei. În momentul de faţă 30% din încasările acesteia sunt ridicate de executorul judecătoresc şi virate către furnizorii de utilităţi. Grav este că Apă-Canal şi Apaterm intenţionează să sisteze furnizarea apei reci şi calde în următoarele zile până când cel puţin o parte din datorie va fi achitată.

Evident cu penalităţile şi majorările de întârziere aferente, în valoare de 130.000 de lei. „Nu este corect să avem de suferit noi, locatarii, pentru ce a făcut fostul administrator", ne-a declarat preşedintele asociaţiei de proprietari, Neculai Croitoru.

Fluturaşii din cutii

Locatarii au aflat despre situaţia financiară gravă a asociaţiei din nişte fluturaşi pe care i-au găsit în cutiile poştale şi prin care au fost înştiinţaţi cu privire la iminenta oprire a furnizării apei reci şi calde. Asta în condiţiile în care locatarii ştiau că sunt la zi cu plata întreţinerii. Preşedintele asociaţiei de proprietari a anunţat Poliţia, iar în urma unei expertize contabile judiciare s-a stabilit că pentru anii 2006, 2007 şi 2008 nu s-au efectuat plăţi către Apă-Canal şi Apaterm decât sporadic, prejudiciul total creat asociaţiei fiind de 70.000 de lei.

„Situaţia este mai gravă. Prejudiciul este mult mai mare deoarece, din 2002, a început să ia din banii asociaţiei", susţine Neculai Croitoru. Parchetul de pe lângă Judecătoria Ga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 33 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°