Nela Sălcianu şi-a dorit paşii călăuziţi pe un singur drum, cel al artei, şi n-a încetat o clipă să spere că îşi va trăi zilele în universul celor cu inimă curată şi dragoste de frumos.
Fragilitatea este cea care te determină să te apropii cu delicateţe de sufletul graficienei Nela Sălcianu. Este o mânuţă de om, care ascunde multă forţă şi nepotolită sete creatoare. Vine din rândurile celor ce au crezut mereu cu tărie că arta îi înalţă pe oameni, le modelează spiritul, îi face mai frumoşi, mai buni, mai drepţi. În anii tinereţii şi-a încercat norocul la Arte Plastice, în Bucureşti, apoi în Iaşi, dar n-a fost să fie. N-ar fi renunţat la încercări, însă cineva din imediata apropiere i-a sugerat că i-ar fi mai bine dacă s-ar reprofila. A ascultat şi n-a fost zi să nu regrete.
„Când am intrat la Ştiinţe Economice pentru mine a fost un moment de doliu. Mă durea sufletul că renunţasem la mine. Atunci s-a deschis o rană care a început să se cicatrizeze de când m-am dedicat mai mult graficii şi picturii“, mărturiseşte Nela Sălcianu. Spatele nu l-a întors niciodată cu totul artei, colile de desen le-a ţinut în preajmă. Dar timpul ocupat cu calcule, cu o mare de cifre, situaţii şi alte lucruri stricte pe care le presupune profesia de economist nu i-au prea dat şansa să îşi păstreze vie creativitatea. Stagiatura şi-a făcut-o la Petroşani, apoi la Întreprinderea de Prelucrare, Servicii şi Producţie Craiova, iar la pensie a ieşit de la Agenţia Naţională pentru Privatizare.
„Nu am fost făcută pentru domeniul ăsta. Nu mi-a plăcut nimic mai mult decât arta, pentru că ea este cea care înnobilează spiritul“, spune graficiana.
În expoziţie, la Vollard
Apariţia Cenaclului Constantin Brâncuşi în viaţa ei a fost ca o gură de aer proaspăt, i-a vindecat aripile frânte şi a ajutat-o să îşi recapete încrederea în sine. S-a reaşezat în faţa şevaletului din ce în c