Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza de personal din spitalele timișorene: o asistentă la 60 de pacienți

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

Unităţile sanitare se confruntă, pe lângă eternele neajunsuri legate de salarizare şi condiţiile de muncă, şi cu o criză acută de personal medical. Oamenii din sistem spun că nu s-au mai întâlnit până în prezent cu un aşa impas, în unele spitale deficitul ridicându-se la procentaje alarmante.

Pe lista Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara (SCJUT) sunt trecuţi 18 medici, 96 de asistente şi 46 de persoane pentru serviciul de îngrijire şi curăţenie. „Aşteptăm deblocarea unei treimi din posturile vacante, afirmaţie făcută de noul ministru al Sănătăţii. Informaţia am aflat-o din presă. Ar fi o adevărată gură de aer pentru noi. Nu ştim însă când şi dacă se va întâmpla acest lucru, a fost doar vehiculată luna aprilie", a declarat Gheorghe Nodiţi, managerul SCJUT.

Potrivit acestuia, există situaţii în care o asistentă trebuie să facă faţă, într-o tură, unui număr de 60 de bolnavi. „Vorbim despre o muncă titanică, mai ales în secţiile unde pacienţii necesită o supraveghere complexă", a precizat dr. Nodiţi. Bolnavii sunt primii care simt criza de personal atunci când, de exemplu, solicită asistenta sau o infirmieră, dar trebuie să aştepte până când ele reuşesc să facă faţă altor patru-cinci solicitări emise în acelaşi timp.

Situaţia este similară şi la un alt spital unde pacienţii provin din toată zona de Vest a ţării. „Deficitul de infirmiere şi personal de curăţenie este de aproximativ 35 la sută, iar în privinţa asistentelor, de 15 procente. Dacă sunt epidemii, o infirmieră poate fi nevoită să se ocupe de peste 50 de pacienţi în acelaşi timp. Vedem şi cum o asistentă trebuie să fugă de la un bolnav la altul. Pacienţii trebuie să se mai descurce şi singuri în privinţa curăţeniei, de aceea este permis ca un aparţinător să suplinească munca infirmierelor", a spus dr. Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului de boli infecţioase şi pneumoftiz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°