Bucureştenii fac zilnic slalom printre capcanele pe care le ascund străzile oraşului. Majoritatea stâlpilor din Bucureşti sunt depăşiţi ca durată de viaţă şi încărcaţi de mii de cabluri, găseşti gropi la tot pasul şi zeci de canale fără capac. Incidentul de luni, când un stâlp a căzut pe strada Brezoianu din cauza celor 55 de cabluri montate pe el, a declanşat o inventariere a riscurilor la care sunt supuşi bucureştenii. S-a început cu stâlpii, la înlocuirea cărora municipalitatea lucrează de câteva luni.
“La contractul cu Luxten avem un act adiţional prin care societatea trebuie să schimbe stâlpii în cinci ani”, a explicat viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu. Vârsta stâlpilor nu este singura problemă.
Asemenea unei uriaşe pânze pe păianjen, kilometri de cabluri sunt înşiraţi pe stâlpi, de-a lungul străzilor bucureştene.
În plus, aceste fire se strecoară prin frunzişul copacilor, existând riscul ca, la prima vijelie, crengile să le rupă.
Cabluri legale: 6 din 55
„Nu există în prezent nicio reglementare pentru câte cabluri ar trebui puse pe un stâlp. Doar 2% au autorizaţie pentru aceste cabluri”, a explicat viceprimarul. La noii stâlpi, cablurile trec prin interior, dar numai cele de iluminat public.
“Deocamdată nu putem să le tăiem pe cele ilegale pentru că ne dau în judecată”, a mai spus Murgeanu. Dintre cele 55 de cabluri montate pe stâlpul căzut luni în Brezoianu, aveau autorizaţie numai şase, cele ale Electrica şi Romtelecom.
Stâlpii de pe Magheru au 100 de ani
Viceprimarul Murgeanu a mai spus că, până în prezent, au fost înlocuiţi maximum 10% din stâlpi, restul de 90% fiind vechi şi nesiguri. Cea mai periculoasă zonă este Bulevardul Magheru. „Am vorbit anul trecut la Luxten, ca să schimbăm toată structura de stâlpi de pe Magheru, care au aproap