A început cu folk, a continuat cu rock şi s-a întors la folk. Are vocea albastră şi cu ochii cântă folk. Anul acesta se împlinesc 38 de ani de când cu onoare stă pe scenă, dar are oroare de participarea la festivaluri. A fost numită des Joan Baez a României, însă deşi consideră onorantă comparaţia, de mică şi-a propus să fie Zoia Alecu a României şi i-a reuşit. Secretul ei este munca "asiduă" şi spiritul tânăr.
"Sunt oameni care se adaptează foarte greu la lucruri noi, nu fac parte dintre ei", mărturişeşte Zoia Alecu. Este "un artist profesionist care munceşte foarte mult pentru fiecare apariţie, pentru absolut tot ceea ce scoate în afara gândului ei, pentru ceea ce dăruieşte publicului. E o muncă asiduă şi perpetuă.
Nu m-am culcat niciodată pe o ureche, niciodată nu mi-am zis 'gata, eu ştiu tot ce trebuie, sunt perfectă'. Încă mă mai redefinesc, mă reinventez, chiar dacă am nişte lucruri care ţin de personalitatea mea vocală şi artistică, însă întodeauna caut să cizelez aceste lucuri.
Caut sonorităţi noi. Sunetele trebuie să fie în pas cu vremea, pentru că de la un an la altul sunt sonorităţi noi, linii noi, tendinţe noi. În clipa în care nu ţii pasul cu vremea te plafonezi, lumea începe să te uite sau rămâi cu un public foarte restrâns care te place aşa cum erai tu pe vremuri şi care nu e interesat de ceva nou", aşa se descrie Zoia Alecu în câteva cuvinte.
Adevărul: Care a fost drumul de la "clovnul" peltic şi sâsâit la Zoia pe care o ştim acum?
Zoia Alecu: Încă de la vârsta de 3-4 ani aveam o elasticitate nebănuită, fără să fi făcut vreo pregătire. La vârsta de cinci ani jumate chiar am fost cooptată să mă duc la o sală de sport. Din cauză că eram foarte elastică, puteam să fac spagat, puteam să fac cauciuc înainte, înapoi, aveam ureche muzicală, cântam şi aveam un volum ceva mai mare decât unul obişnuit la un c
