Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanzarile Baxi au scazut cu 10% in primele doua luni

Publicat in Wall-Street.ro, marți 24 martie 2009 ·

Distribuitorul de centrale termice Baxi Romania, subsidiara locala a grupului britanic Baxi, a inregistrat o scadere cu 10% a vanzarilor pe primele doua luni din 2009, comparativ cu perioada similara de anul trecut.

“Scaderea afacerilor a aparut pe fundalul blocajului din industria termotehnica generat pe de o parte de criza economica si pe de alta parte de ambiguitatea programului de subventionare Casa Verde anuntat de Ministerul Mediului”, spune Mariana Neamtu, marketing manager Baxi Romania (foto).

Neamtu precizeaza insa ca prin schimbarea strategiei de vanzari de la centralele standard catre cele cu condensare, profitabilitatea companiei s-a diminuat doar cu 5% fata de primele luni ale lui 2008.

Programul guvernamental Casa Verde presupune subventionarea celor care decid sa-si echipeze locuintele cu sisteme energetice regenerabile, cum ar fi panourile solare. Compania a majorat preturile produselor cu 7-8% de la inceputul acestui an, in incercarea de a contrabalansa scaderea vanzarilor, cat si deprecierea leului in raport cu moneda europeana.

“Majorarea preturilor a fost facuta pentru toate produsele din portofoliul companiei. Cursul valutar a fost factorul de influenta in cresterea preturilor, devalorizarea leului fata de anul trecut fiind de cel putin 10%”, afirma Neamtu.

In cazul in care politica monetara a Romaniei va reusi sa duca nu doar la aprecierea leului, ci si la stabilitatea monedei nationale, compania va merge catre o repozitionarea a preturilor, ceea ce ar putea insemna fie o mentinerea lor la nivel actual, fie o eventuala reducere.

Pentru 2009, compania mizeaza pe o cifra de afaceri de 5,2 milioane de euro, in scadere cu 8% fata de anul trecut. Baxi Romania nu a anuntat inca ce profit net a obtinut anul trecut, in 2007 compania inregistrand o pierdere de circa 180.000 de euro.

“Este posibil ca evol

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 13 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 4 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 3 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Mediafax acum 3 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Estimarea aparţine reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc. La pelerinajul considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est vin credincioşi din întreaga lum

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°