Un fost ofițer de Securitate mi-a descris metoda ”șipca”. Pentru a introduce așa-numita ”tehnică operativă” în casele oamenilor (adică, a microfoanelor de ascultare) se apela, în caz de nevoie, la ”șipcă”. Asta când golirea casei de locatari (sub cele mai diverse pretexte) și tihna necesară delicatei instalări nu se puteau realiza: mai rămânea în apartament câte un bolnav la pat, vreo bătrână netransportabilă, cine știe ce rudă de la țară. Confecționată în serie la atelierele Securității, șipca de brad, banală și de neobservat, era prevăzută cu două cuie ce abia își ițeau vârfurile. Înăuntrul șipcii, un locașspecial ascundea microfonul și miniemițătorul. În două-trei secunde, șipca era amplasată sub o mobilă oarecare și, prin apăsare de jos în sus, se atașa vreunei stinghii, de regulă, tot de brad. Cine și de ce să se uite sub dulap și, dac-ar face-o, de ce să suspecteze banala șipcă?

După o astfel de instalare au fost ascultate zile în șir discuțiile din casa de la țară a unor sexagenari. Când, deodată, a apărut un sunet de fond parazit: cotcodăceli. Instalatorii și-au zis c-o fi fost adusă o cloșcă în casă, numai că altceva nu mai sosea prin unde, de parcă muțiseră toți și-a rămas cu glas numai găina! Celelalte zgomote captate, destul de bizare și atent analizate, s-au dovedit până la urmă a fi grohăieli de porc ce-și face siesta. Cu prilejul revenirii ”pe teren” s-a constatat că vechea mobilă fusese mutată, cu tot cu șipcă, în hambar: suspecții își cumpăraseră șifonier nou!

Par hazlii astfel de povestioare (parcă-i văd pe vigilenții ”lucrători” cu căștile la urechi, ascultând intrigați 24 de ore din 24 cloșca și porcul), dar rămân ceea ce au fost, adică oribile atentate la libertatea și intimitatea persoanei. Dacă s-or mai practica și acum, cu siguranță că nu se mai utilizează primitive șipci cu cuie; avântul nestăvilit al tehnicii va fi imaginat șm