Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii economisesc mai puţin

Publicat in Capital, vineri 12 iulie 2013 ·

Valoarea totală a depozitelor populaţiei în lei şi valută a scăzut în luna mai faţă de luna precedentă cu 0,05%, ajungând la 124,81 miliarde lei

Faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună din 2012, în mai 2013 volumul total al depozitelor populaţiei era cu 5,02% mai mare. Din cele peste 124,81 miliarde lei, circa 100,76 miliarde lei erau depozite la termen şi peste 24,038 miliarde lei erau overnight.

Volumul total al creditelor acordate populaţiei a crescut cu aproape un procent (0,99%), în luna mai faţă de aprilie, ajungând la peste 102,9 miliarde lei. De asemenea, valoarea totală a creditelor pentru locuinţe acordate populaţiei a crescut cu 1,78% în luna mai faţă de luna precedentă, ajungând la peste 37,8 miliarde lei.

Din această sumă, circa 31,8 miliarde lei erau în euro, 3,95 miliarde lei în alte valute şi 2,03 miliarde lei în monedă naţională.

În ceea ce priveşte valoarea creditelor pentru consum acordate populaţiei aceasta a crescut cu 0,53%, ajungând la peste 65,02 miliarde lei, la finalul lunii mai. Cea mai mare valoare, respectiv 32,027 miliarde lei erau credite de consuma în monedă naţională, în timp ce peste 24,9 miliarde lei erau în cea europeană şi 8,083 miliarde lei în alte valute.

Restanţe în creştere

Numărul restanţierilor - persoane fizice - la bănci şi IFN-uri a crescut în luna mai cu 2,79%, faţă de aprilie 2013, ajungând la 735.500. Numărul este mai mare cu 20.031 persoane, faţă de luna precedentă, şi cu 9.119 mai mic decât nivelul din mai 2012. În ceea ce priveşte numărul restanţelor, acesta ajungea la 1.012.649, cu 29.662 mai mare, (3,01%) decât nivelul din aprilie 2013 şi cu 4.139 peste nivelul din mai 2012.

Potrivit datelor BNR, valoarea totală a restanţelor a crescut, în mai, cu 3,21% faţă de luna aprilie, la peste 10,232 miliarde lei. Din totalul restanţelor, peste 7,333 miliarde

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 35 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 43 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 31 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 47 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 47 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 35 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°