În Moldova, de 1 Martie 1989, aşa, ca în mulţi ani din urmă, dar ca şi azi, tinerele fete şi mamele îşi arătau sentimentele pentru cei dragi oferindu-le mărţişoare.
Febra pregătirii mărţişoarelor începea cu cel puţin o săptămână înainte de ziua de 1. Şi eu dăruiam mărţişoare tovarăşilor profesori, dar şi colegilor de clasă care îmi erau dragi. În schimbul mărţişoarelor primite, ei ne răsfăţau la 8 Martie cu ghiocei şi ciocolată. Dacă acum se cumpără de la tarabă sau din magazine, prin ’89 şi mai înainte ele se făceau acasă, de mame sau de eleve, din fir de mătase roşie şi albă: se desfăcea fiecare fir în două sau chiar în patru, se lega firul alb cu cel roşu, se răsuceau puţin şi apoi se combinau cele două culori, răsucindu-se din nou în sens invers. Firul astfel obţinut se scutura şi se punea într-o carte.
După ce se făceau multe, multe fire, în funcţie de numărul destinatarilor, urma partea a doua a lucrului: la cele două capete se făceau canafuri sau se lucra cu acul pe pai de secară sau pe pătrăţel de carton foarte mic. Apoi se lega mărţişorul în fundiţă şi se adăuga o figurină: coşar, inimioară, pasăre, iniţiale ale numelui sau chiar flori de primăvară! Nu era muncă uşoară – trebuia neapărat patru mâini şi foarte multă răbdare, munca fiind foarte migăloasă! L-am întrebat şi pe tatăl meu cum decurgeau orele de limba română în ziua de 1 Martie şi el mi-a povestit: "Erau emoţii de ambele părţi. În momentul în care intram în clasă urma o clipă de tăcere apăsătoare, când nici un elev nu avea curajul să vină la catedră. Apoi se priveau între ei şi se năpusteau toţi deodată – fete şi băieţi! Puţini elevi ofereau mărţişorul în plic şi mai adăugau şi ceva poezioare scrise stângaci. Uneori, spre dezamăgirea mea, şi cu greşeli de ortografie. Cei mai mulţi înfigeau mărţişorul cu mâna tremurând de emoţie în reverul stâng al hainei, decorân
