Noul scandal în care este implicat Lance Armstrong poate fi cel mai dăunător din cariera rutierul american! Capetele de acuzare propuse de Agenţia Anti-Doping din Statele Unite (USADA) pot dezvrăji una dintre cele mai mari legende ale sportului mondial. Într-o raport deconspirat de Washington Post, USADA menţionează că are probe ce demonstreză clar că Lance Armstrong s-ar fi dopat în perioada de glorie a carierei şi mărturiile a cel puţin zece ciclişti
Lance Armstrong a făcut parte din următoarele echipe de ciclism: US Postal (denumită ulterior Discovery Channel), echipă alături de care a rulat între 1998 şi 2005, timp în care a obţinut şapte victorii consecutive în Turul Franţei, record absolut al competiţiei; Astana echipa alături de care s-a întors în ciclism, în 2009, şi alături de care a urcat pe locul 3 în Turul Franţei; RadioShack, ultima echipă pentru care a rulat, în 2010 şi primele două luni din 2011. În toată această perioadă, Lance Armstrong a fost coordonat de Johan Bruyneel, unul dintre cei mai de succes director sportiv din istoria Marilor Tururi.
Raportul USADA aruncă mari semne de întrebare vizavi de comportamentul lui Lance Armstrong şi al echipei sale. Raportul face referire la cinci indivizi care ar fi orchestrat, alături de Lance Armstrong, un program de dopaj sistematizat: celebrul doctor Michele Ferrari, alţi doi doctori (luxemburghezul Pedro Celaya şi spaniolul Luis Garcia del Moral), un antrenor (elveţianul Pepi Marti) şi belgianul Johan Bruyneel. Capetele de acuzare sînt dure şi indică un război de uzură între USADA şi Lance Armstrong, americanul fiind obişnuit să lupte în tribunal împotriva acuzaţiilor de dopaj. Situaţia din 2012 se poate dovedi, însă, cea mai primejdioasă din cariera sa, în condiţiile în care USADA poate să îi nege retroactiv cele şapte Tururi ale Franţei.
PUNCTELE DE ACUZARE formulate în