Într-o analiză ideologică, indiferent de curentul analizat – anarhism, comunitarianism sau individualism, de altfel diferite complet după opinia mea –, ar trebui găsit punctul comun al momentului politic şi economic actual. Teoriile anterioare nu mai pot fi decît cel mult citate ca subiect de dezbatere academică. Astăzi, reacţiile se produc sub imperiul represiei, care generează noi modele de reacţie şi modificări relevante ale componentelor ideologice clasice.

Dacă pentru Freud refularea reprezintă o componentă normală, represia ar fi un fenomen firesc, ba chiar, uneori, de dorit într-o societate sedusă de propriile nonvalori, de propriile construcţii aberante ce înlocuiesc reflecţia liberă cu o gîndire consumeristă, mimetică, lipsită de orice dorinţă de revoltă sau de valoare reală. Poate că acum asistăm pentru prima dată la trezirea unui tip de conştiinţă prea mult ţinută sub anestezia capitalismului neoliberal, aflat astăzi în pragul unui colaps, sau care e măcar zdruncinat puternic atît pragmatic, cît şi ideologic. Pe de altă parte, frustrările societale – spre exemplu, în cazul României – se reproduc în frustrări de diverse tipuri, inclusiv sexuale, mişcările sociale şi politice fiind practic inexistente; lupta, ajunsă aproape în stradă, a heteronormativităţii, şi lipsa replicii unei mişcări de tip queer, a unor uniuni muncitoreşti puternice, a unei societăţi civile pot fi elemente relevante pentru argumentaţie.

Întoarcerea reprimatului reprezintă procesul prin care elementele reprimate, ce se păstrează în subconştient, au tendinţa să apară din nou – în conştiinţă sau în comportament – sub forma unor „derivate ale subconştientului“ de tip secundar, mai mult sau mai puţin recognoscibile. Această întoarcere a reprimatului, a ideologiilor împinse spre marginalizare, a subiectului sexual silit să se ascundă provoacă, în ultimii ani, o transformare ap