Teatrul Naţional Timişoara Povestea de iarnă de William Shakespeare Traducere de Peca Ştefan Un spectacol de Alexander Hausvater Muzica: Dan Jinga Decoruri: Lucian Lichiardopol Costume: Stela Verebceanu Coregrafia: Mălina Andrei Light design: Lucian Moga Cu: Ion Rizea, Claudia Ieremia, Ovidiu Crişan, Damian Oancea, Ana Maria Cojocaru, Colin Buzoianu, Victor Manovici, Cătălin Ursu, Doru Iosif, Benone Viziteu, Ioan Strugari, Alina Reus, Valentin Ivanciuc, Laura Avarvari, Luminiţa Tulgara, Sabina Bijan, Mircea-Ionuţ Pandele Povestea de iarnă proaspăt „spusă“ de Alexander Hausvater sub tutela Naţionalului timişorean este cel puţin un eveniment, dacă nu ceva mai mult decît atît: împlinirea (desecretizată) a unui număr impresionant de persoane angajate în ridicarea spectacolului. O dată, ar fi vorba despre cuplul Shakespeare–Peca Ştefan. Din punctul meu de vedere, cel mai ghinionist Will este cel montat în original, sub semnul sfîntului respect pentru integralitatea textului şi nemişcarea virgulei. Umăr la umăr cu regizorul, dramaturgul român retraduce în folosul unui scenariu coerent şi asezonat hibernal, în funcţie de înţelesul pe care spectacolul îl oferă substantivului. Fiindcă basmul nu mai e unul oarecare, ci „acela“, necesar şi suficient. Nu ni se mai spune la gura scenei o „poveste de iarnă“, ci „povestea“ exemplară despre iarna mai degrabă cosmologică (cosmogonică? – întrucît, cred eu, cosmogonia doare) şi civilizatorie decît astronomic-calendaristică. Un basm scrîşnit şi vesel carnavalesc (asocierea e cea mai la îndemînă, uitaţi-vă în jur; neîndoielnic a făcut-o şi Shakespeare la vremea lui) despre condiţia umană. Un alt cuplu din povestea reuşitei este cel al creatorilor decorului şi costumelor, Lucian Lichiardopol şi Stela Verebceanu. Opţiunea pentru fostul manej imperial (aşa-zisa Sală 2 – imposibilă titulatură!) se dovedeşte încă o dată excelentă.