Bucureştiul va fi sărbătorit la sfârşitul acestei săptămâni. În cadrul Zilelor Bucureştiului au fost deja anunţate concerte ale unor artişti precum Ştefan Bănică Jr, Mandinga, Vama, Taxi, Viţa de Vie, Corina, DJ Project & Adela Popescu sau Ştefan Stan, câştigătorul primei ediţii a emisiunii Vocea României.
Cei ce vor fi prezenţi între 14 şi 16 septembrie în Parcul Herăstrău vor avea parte de plimbări cu trăsura, bătăi cu flori, parade ale costumelor de epocă şi o mulţime de concerte. Fie că este vorba de muzică populară cu renumite ansambluri muzicale, reprezentanţi ai minorităţilor sau concerte ale unor artişti „pe val“, în cadrul evenimentului se vor găsi concerte pe placul tuturor.
În plus, ca şi anul trecut, Gala „Folk You! Florian Pittiş“ este parte a Zilelor Bucureştiului. Concertele se vor desfăşura pe 14 şi 15 septembrie în Centrul Istoric, pe Strada Franceză. Pe parcursul celor două zile de petrecere pe scena Galei „Folk You“ vor urca printre alţii: Viţa de Vie, Florin Chilian, Taxi, Vama, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis & Zan şi Alternosfera.
Bucureştiul va fi sărbătorit la sfârşitul acestei săptămâni. În cadrul Zilelor Bucureştiului au fost deja anunţate concerte ale unor artişti precum Ştefan Bănică Jr, Mandinga, Vama, Taxi, Viţa de Vie, Corina, DJ Project & Adela Popescu sau Ştefan Stan, câştigătorul primei ediţii a emisiunii Vocea României.
Cei ce vor fi prezenţi între 14 şi 16 septembrie în Parcul Herăstrău vor avea parte de plimbări cu trăsura, bătăi cu flori, parade ale costumelor de epocă şi o mulţime de concerte. Fie că este vorba de muzică populară cu renumite ansambluri muzicale, reprezentanţi ai minorităţilor sau concerte ale unor artişti „pe val“, în cadrul evenimentului se vor găsi concerte pe placul tuturor.
În plus, ca şi anul trecut, Gala „Folk You! Florian Pittiş“ este parte a Zilelor