Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIFF la deschidere: covor roşu în centrul Clujului, spectacol de teatru impresionant şi o piaţă plină de oameni (FOTO/VIDEO)

Publicat in Adevarul, vineri 3 iunie 2011 ·

Centrul Clujului e plin de cinefili şi invitaţi la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care a dat startul celei de-a zecea ediţii. Piaţa Unirii din centrul oraşului, care a fost umplută cu scaune, răsună de aplauze. TIFF la start: covor roşu, spectacol de teatru franţuzesc şi o comedie la deschidere.

UPDATE 22.20: În Piaţa Unirii si-a făcut apariţia trupa de teatrul stradal Quidams, care au susţinut o reprezentaţie chiar şi în deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din Franţa din 1998, la cele europene din 2002 şi 2004, dar şi la Bienala Dansului din Lyon. Cei cinci actori intrat în piaţa clujeană pe niste picioroange de circa doi metri, îmbrăcaţi în costume albe.

Ele s-au umflat pe parcusul spectacolului, „Visul lui Herbet”, cu ajutorul unui recipient cu heliu, cu care a fost prevăzut fiecare costum. Pentru ca spectacolul să fie unul complet, costumele din pânză ale actorilor au fost prevăzute cu LED-uri, iar actorii au dansat în jurul unei luni, şi ea luminată, care a fost înălţată ulterior la cer. După aceştia a început proiecţia filmului de deschidere, "Potiche".

UPDATE 21.26: Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului: "Îi mulţumesc lui Tudor Giurgiu pentru că acum zece ani m-a luat în echipă. Ţin minte că TIFF a început într-o zi de septembrie 2001 când Tudor mi-a dat un telefon, m-a chemat la o întâlnire pentru a-mi spune despre un proiect. Eram tineri, eram kamikaze şi nimeni nu şi-ar fi imaginat că TIFF va deveni un Everest al manifestărilor cinematografice din România".

VEZI O GALERIE FOTO DE LA DESCHIDEREA OFICIALĂ TIFF 2011

UPDATE 21.20: "Am o legătură mare cu baschetul. Pe vremea când eram copil am fost la multe meciuri în Sala Sporturilor şi nu am să uit niciodată echipa de aur a fetelor la baschet. Mă bucur că am avut ocazia săptămâna asta ceea ce nu am crezut să văd vr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 7 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°