Consultanti de top, cu experienta si un palmares de victorii in confruntarile politice. Acestea sunt conditiile pe care trebuie sa le intruneasca viitorul staff de campanie al presedintelui PSD, Mircea Geoana, cel care se pregateste sa se avante oficial in cursa pentru castigarea functiei supreme in stat. Si daca tot vrea ce-i mai bun, firma de consultanta politica va fi adusa tocmai de peste Ocean, direct din Statele Unite, anunta Ring.
Geoana isi pregateste deja strategia pentru castigarea marelui test electoral din acest an. Planul de bataie se va axa, in principal, pe modelul de succes al presedintelui american Barack Obama, dar si pe expertiza unei echipe de consilieri "importati" tot din "tara visurilor".
Potrivit unor surse PSD, Mircea Geoana a avut deja discutii preliminare cu o firma de specialitate inca din perioada vacantei de iarna, pe care a petrecut-o in Statele Unite, si a convenit asupra principalelor detalii din contract. Semnarea documentului a fost amanata pana la momentul oportun, sustin sursele citate. Acesta va surveni insa cat de curand.
Cea mai noua "achizitie" in echipa de campanie a liderului PSD este Cosmin Gusa. Marele atu al fostului presedinte PIN este ca il cunoaste indeaproape pe actualul sef al statului. Gusa a coordonat campania Partidului Democrat in 2004, iar experienta sa ar putea reprezenta o arma redutabila in lupta cu Basescu.
Decizia a fost luata ca urmare a insistentelor mai multor lideri social-democrati, care au sustinut ca un expert roman, care sa cunoasca particularitatile presei autohtone, este cel mai indicat pentru functia de coordonator de campanie.
PSD isi va desemna - oficial - candidatul pentru prezidentiale peste cateva saptamani, dupa finalizarea sondajelor de opinie comandate de social-democrati, care vor masura cota de popularitate a celor doi aspiranti la