Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima victorie. Şi ce victorie! » Adrian Ungur l-a eliminat pe David Nalbandian de la Roland Garros

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 29 mai 2012 ·

Românul a obţinut cel dintîi succes într-un turneu de Mare Şlem.

Soarele arde la Paris. E a doua zi de Roland Garros, iar pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil e mare trafic. Terenul 6, care poate găzdui 280 de spectatori, e şi el plin.

E aproape de cea mai mare arenă din complex, Phillippe Chatrier, şi are vedere spre un bloc cu balcoane înghesuite. Aici a jucat Adrian Ungur primul său meci la Roland Garros. Şi nu l-a jucat împotriva oricui, ci împotriva lui David Nalbandian, fost finalist la Wimbledon şi fost număr trei mondial.

Cînd a văzut cu cine va juca în primul tur, românul nu şi-a dat prea multe şanse. "M-am gîndit că sînt la primul turneu de Mare Şlem, cînd sînt calificat direct pe tablou, şi că trebuie să mă bucur de această experienţă", a spus el.

Au ascuns steagurile azurii

Meciul, care a început aproape de mijlocul zilei în Franţa, avea să-i aducă multă bucurie lui Ungur. A cîştigat primul set cu 6-3 şi experienţa începea să crească în frumuseţe. L-a pierdut pe al doilea cu 5-7, prilej ca argentinienii din tribune să fluture steaguri şi să strige cu putere: "Vamos David!" .

Însă românul vedea mai bine realitatea din teren. "Mi-am dat seama încă de la primele game-uri că nu se mişca bine, iar eu reuşeam să conduc jocul", a spus Ungur. Adi a continuat să-şi vadă de jocul său, să-l enerveze pe argentinian cu reverul lui fluid în lung de linie.

A strîns bine racheta atunci cînd a cîştigat şi al treilea set cu 6-4. Steagul argentinian a dispărut din tribune, iar românul în vîrstă de 27 de ani a continuat să joace frumos şi să fie cel mai bun de pe terenul mic ca o cutie de chibrituri.

În setul al patrulea, la 5-5 a reuşit să cîştige pe serviciul lui Nalbandian şi s-a aflat în faţa şi mai frumoasei experienţe de a servi pentru calificarea în turul al doilea. Unii spectatori stăteau la coadă să intre pe ter

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 36 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Un primar condamnat pentru pornografie infantilă a fost înlocuit de soție la alegeri

Adevarul acum o ora
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus  candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat d

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 38 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Trump Media cere Camerei Reprezentanţilor să investigheze 8 firme cu privire la vânzarea în lipsă a acţiunilor sale

Ziare.com acum o ora
Trump Media i-a îndemnat pe preşedinţii comisiilor importante ai Camerei Reprezentanţilor să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acţiuni ale companiei, al cărei acţionar majorita

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°