Cele mai căutate produse sunt cele ieftine. Locul doi în topul comenzilor îl ocupă cele de lux. Preţul minim pentru construcţia unui spaţiu de lemn auxiliar, în care să beţi liniştiţi un ceai cu prietenii, este de 40 de euro pe metru pătrat. Valoarea investiţiilor în astfel de elemente adiacente casei depinde mult de calitatea materialului utilizat. Lemnul de brad este unul dintre produsele mai scumpe. Pentru a alege un anumit tip de terase, trebuie să fiţi foarte atenţi la aspectul casei pe care o deţineţi. Un prim element ce trebuie luat în considerare este reprezentat de dimensiunea locuinţei.
Modele în funcţie de casă
„Terasele pot fi construite pe toată lungimea casei, cu o lăţime de aproximativ trei metri, dar dacă ai o casă de doar 80 de metri pătraţi nu e deloc indicat să te gândeşti la aşa ceva“, spune Andras Petre, administrator al unei firme online în domeniu.
Cele mai dorite tipuri de terase sunt cele care au o lungime identică cu aceea a casei. „Dimensiunile standard în acest domeniu s-ar putea spune că sunt 12 metri lungime şi patru sau nouă metri lăţime“, spune arhitectul Nicolaus Heine, administrator al companiei Bio Dom.
Terasele sunt adaptate spaţiului pe care clienţii îl au la dispoziţie. „Acesta depind fiecare de curtea, casa şi pretenţiile clienţilor“, spune Nicuşor Flocea, administrator Mobina.
Materialele fac diferenţa de preţ
Mobina execută terase foarte variate în ceea ce priveşte materialele folosite. Grinzile pot fi lamelare sau din lemn masiv, drepte sau cu modele, se poate apela sau nu la utilizarea unui lambriu deasupra. „În medie, cam toate comenzile pe care le-am primit se încadrează într-un buget de 40-50 de euro pe metru pătrat construit“, explică administatorul companiei. Această ofertă de preţ este una joasă.
Andras Petre spune că