De fiecare dată mă simt ca o adolescentă când mă întâlnesc cu George Mihăiţă. Spun asta pentru că inevitabil gândul mă duce la revista pe care a iniţiat-o şi a condus-o, “Salut!”. De altfel, întregul fenomen ”Salut!” a reprezentat o muncă titanică, pentru care pot rosti cu drag şi admiraţie “Jos Pălăria, George Mihăiţă!”. Când mă întâlnesc cu el mă simt ca o plantă după o ploaie binecuvântată, pentru că mintea sa limpede face casă bună cu inima sa largă şi generoasă. Puternic, curajos, crezând în puterea prieteniei, a iubirii, altruistul George Mihăiţă a reuşit să exercite o fascinaţie aproape magică asupra celor care vin la Teatrul de Comedie, care este datorită lui un spaţiu vrăjit ce le dă actorilor şi regizorilor de aici puterea de a exista. Teatrul dăruieşte oamenilor afecţiunea umană care nu face altceva decât să-i pregătească pentru a-şi trăi viaţa cu plenitudine în ciuda tuturor vicisitudinilor acesteia. Directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, împlineşte 65 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
“Dacă nu cultivăm viitorul nu vom avea viitor în teatru”
“Ne-am bucurat în anul care a trecut de premiera piesei «Pescăruşul», cu Emilia Popescu şi Ştefan Bănică în rolurile principale. Am avut Festivalul Comediei Româneşti, o gală care, dacă ne luăm după cronici, a fost foarte reuşită. Ne-am bucurat de Silviu Purcărete, care a luat premiu cu piesa jucată de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, apoi pentru că am lansat la apă, cum s-ar spune, proiectul «Noi la Sala Nouă», dedicată regizorilor tineri, şi am început cu Vlad Cristache. Premiera s-a bucurat de mare succes, spectacolul a fost selectat de curând în Festivalul Naţional de teatru. Începem repetiţiile cu Alexandru Dabija la «Nunta lui Figaro», sper cu Tudor Chirilă în rolul principal. Deschiderea stagiunii am dedicat-o mass-media, a fost deci o săptămână dedicată ei, cea