În cea de-a douăsprezecea zi a lunii decembrie, creştin ortodocşii îl pomenesc pe Cuviosul Părinte Spiridon, făcătorul de minuni. S-a născut în Cipru şi a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie şi era un om simplu dar, mai ales, smerit cu inima. Sinaxarul ne învaţă că în copilărie a fost păstor. Venindu-i vremea, s-a însurat dar a rămas văduv la scurt timp. “Cu osârdie slujea Lui Dumnezeu prin fapte bune iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. Atât de mult a plăcut Lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite” (Vieţile Sfinţilor).
Multe au fost minunile Sfântului Spiridon. Rugăciunile lui au adus ploaie în vreme secetoasă şi au oprit ploile peste măsură, au oprit curgerile râurilor. Sfântul Spiridon a dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. Prin puterea Sfântului Duh a astupat gura unui sofist arian, meşter în cuvinte, la Sinodul de la Niceea, care a primit apoi credinţa creştină. “Săvârşindu-se acel mare sobor al Sfinţilor Părinţi şi fiind biruit şi lepădat Arie şi fiecare întorcându-se într-ale sale, s-a întors şi Sfântul Spiridon la casa sa. În acea vreme, a murit Irina, fiica lui, care înflorise cu tinereţile şi vremea vieţii sale şi-a petrecut-o în feciorie curată, încât era vrednică de cămara cea cerească. Atunci a venit la Sfântul o femeie plângând şi spunând că a dat fiicei lui, Irina, un odor de aur, spre păstrare; dar de vreme ce ea a murit, a rămas odorul ascuns, neştiut de nimeni. Sfântul Spiridon, c