Comisia Europeană (CE) îşi exprimă îndoiala că un investitor privat ar acţiona aşa cum doreşte să facă statul român, care urmăreşte acordarea unei garanţii de stat pentru un credit necesar restructurării Oltchim, astfel că a declanşat o anchetă aprofundată, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Comisia Europeană a inițiat procedura oficială de investigație, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat din Tratatul CE, cu privire la intenția României de a autoriza o conversie în acțiuni a unei creanțe în valoare de 135 de milioane euro şi de a acorda o garanție de stat de 339,2 milioane de euro societății de produse chimice Oltchim.
"Comisia are îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurilor propuse cu normele privind ajutoarele de stat, în special în ceea ce priveşte faptul că un operator privat ar fi luat în calcul astfel de măsuri. Deschiderea unei anchete aprofundate oferă părților interesate posibilitatea de a prezenta observații privind măsurile în cauză. Aceasta nu aduce atingere rezultatului procedurii", spun oficialii Comisiei Europene în comunicat.
„Comisia trebuie să verifice dacă măsurile propuse în cazul Oltchim presupun existența unor ajutoare de stat şi, în cazul unui răspuns pozitiv, dacă astfel de măsuri nu ar genera denaturarea excesivă a concurenței”, a declarat comisarul pentru concurență, Neelie Kroes.
La data de 17 iulie 2009, România a notificat Comisiei cele două măsuri de sprijin în favoarea Oltchim Râmnicu Vâlcea.
"În conformitate cu normele UE în materie de ajutoare de stat, se poate considera că intervențiile autorităților publice în cadrul întreprinderilor care desfăşoară activități economice nu implică ajutor de stat dacă acestea au loc în condiții pe care le-ar fi acceptat un actor privat care operează pe piaţă (principiul investitorului în economia de piață)", mai explică reprezentanţi