Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentinţă finală pentru Toader Ignat în dosarul fraudei de la Jidvei: 7 ani de închisoare cu executare

Publicat in Alba24, vineri 17 iunie 2011 ·

Fostul director al societăţii viticole “Jidvei” SA Alba, Toader Ignat, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani de închisoare cu executare pentru gestiune frauduloasă, în dosarul “fraudei de la Jidvei” care a adus firmei pe care o conducea un prejudiciu de peste 80 de miliarde lei vechi. Instanţa de la Bucureşti s-a pronunţat în data de 15 iunie, iar sentinţa este definitivă şi irevocabilă. După ani întregi în care Toader Ignat a încercat prin toate mijlocele posibile amânarea acestei soluţii, miercuri acesta a aflat că va trebui să se supună legii.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, magistraţii au dispus şi interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective şi dreptul de a ocupa o funcţie de autoritate. Toader Ignat a fost luat, vineri, de la domiciliu şi urmează să fie transportat, cel mai probabil, în Penitenciarul Aiud, unde îşi va ispăşi pedeapsa.

Demontarea fraudei pusă la cale de Toader Ignat a început în momentul în care patronii societăţii “Jidvei” l-au anunţat că urmează să fie demis din funcţia pe care o deţinea, deoarece au fost descoperite nereguli grave în activitatea acestuia. În rechizitoriul procurorilor se menţiona faptul că, în noaptea de 3 spre 4 mai 2001, Toader Ignat împreună cu Iulia Mihu, cea care ocupa funcţia de şefă de laborator, au încărcat în autoturismele de serviciu o parte din actele societăţii, medalii obţinute la concursurile de vinuri, dosare cu codurile de bare, corespondenţa cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind vinurile “Jidvei”, dar şi alte documente.

Între infracţiunile de care acesta a fost acuzat se numără şi crearea de plusuri în gestiune prin întocmirea unor evidenţe contabile duble, ce aveau ca obiectiv obţinerea de profituri de ordinul miliardelor de lei vechi. Una dintre metodele prin care Toader Ignat reuşea să facă averi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 4 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°