O tânără de 30 de ani, victimă a unui accident rutier, a murit acum câteva zile la Spitalul de Urgenţă din Baia Mare, după ce familia sa a refuzat transfuzia de sânge, invocând convingerile religioase. Adepţi ai cultului "Martorii lui Iehova", părinţii tinerei au acceptat doar intervenţia chirurgicală, dar nu şi procedura de transfuzie sangvinică, căci regulile cultului nu permit membrilor astfel de tratamente. Legea drepturilor pacientului are prevederi care dau dreptul pacientului de a fi informat asupra stării sale de sănătate şi a intervenţiilor medicale propuse şi de a refuza sau opri anumite intervenţii medicale.
Opţiunea adepţilor cultului respectiv se justifică prin porunca din vechiul testament de a nu "mânca" sânge, căci "viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit". Pornind de aici, adepţii cultului consideră că "introducerea" de sânge în organism prin transfuzie este echivalentă cu "mâncatul" de sânge, astfel că, pentru a nu încălca această poruncă, părinţii tinerei au procurat o substanţă, eritropoetină, cu rol în formarea sângelui, ale cărei efecte erau cuantificabile însă pe termen mai lung. Fiica lor nu a mai reuşit să fie salvată.
Până când medicii de la Spitalul din Baia Mare, unde a murit tânăra de 30 de ani, vor stabili în urma unei anchete ce influenţă a avut neefectuarea transfuziilor de sânge în producerea decesului, un deputat PDL vrea să rezolve problema legislativ şi lucrează la o iniţiativă legislativă care lasă mână liberă medicilor, în cazul în care pacientul nu îşi poate exprima voinţa, să decidă orice procedură medicală consideră necesară. "Ideea e ca o persoană din familia rămasă, atunci când pacientul nu poate consimţi, să nu poată să-şi mai dea acordul şi să fie mai presus de decizia cadrului medical dacă medicii spun că acea persoană poate fi salvată.