Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu cere reexaminarea legii privind achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat

Publicat in Mediafax, marți 16 iulie 2013 ·

Şeful statului cere reexaminarea legii care stabileşte că achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final, Traian Băsescu afirmând că OUG este o "ingerinţă nejustificată" în activitatea comercială a radiodifuzorilor.

Preşedintele Băsescu, a semnat marţi, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002, informează Preşedinţia.

Preşedintele afirmă că actul normativ trimis spre promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă 25/2013 prin care s-a reglementat, pe de-o parte, achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat şi, pe de altă parte, unele aspecte referitoare la licenţele audiovizuale. Totodată, prin legea aflată la promulgare se introduce o nouă reglementare cu privire la spoturile publicitare şi de teleshopping izolate, altele decât cele difuzate în cadrul transmisiilor sportive.

"În ceea ce priveşte achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2013 prevede la Art. I pct. 1 introducerea unui nou articol, respectiv Art. 29 indice1 în Legea audiovizualului nr. 504/2002, prin care se reglementează acest domeniu. Astfel, se prevede că «(1) Orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate. (…) (5) Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol este nul». În condiţiile în care unul dintre principiile constituţionale pe care se întemeiază statul este libertatea economică, iar economia României se bazează pe libera iniţiativă şi concurenţă, considerăm că nu se justifică asemenea dispoziţii care sunt de natură să îngrădească libertatea radiodifuzorilor de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 27 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 54 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°