Războiul şi ororile petrecute în spaţiul ex-iugoslav atestă că absurdul istoriei este cel care precede teatrul absurd. Sursa: EVZ
"Nu, Tatăl nostru, Tu nu ne poţi apăra de cel rău. Nu, Tatăl nostru, Tu nu ne poţi da nouă pâinea noastră cea de toate zilele. Nu, Tatăl nostru, Tu nu ne poţi ierta, pentru că noi nu-ţi cerem iertare” – chinuite de frustrări naţionaliste, de ură şi neîncredere, de o furie alimentată în amintiri de coşmar, personajele lui Visniec, însufleţite pentru a mia oară de o trupă de actori, şi-au asumat încă o dată misiunea de a-i face pe ceilalţi să se revolte, să se întrebe, să-şi pună în discuţie pasivitatea.
“Occidentalii cred că teatrul absurdului este o invenţie. Dar înainte de teatrul absurdului a existat absurdul istoriei”, explică autorul, care a avut, la rândul său, o sursă de tensiune şi frustrare: războiul şi ororile petrecute în spaţiul ex-iugoslav. “Femeia ca un câmp de luptă sau despre sexul femeii-câmp de luptă în războiul din Bosnia” este o piesă inspirată din realitate, spune poetul şi dramaturgul Matei Vişniec, oaspete special pentru a zecea oară la Festivalul de Teatru de la Sibiu.
Intoxicat cu informație
EVZ: Femeia este un câmp de luptă? Sau poate numai în Est…
Matei Vişniec: Din păcate, femeia este un câmp de luptă dintotdeauna, de când există războaie. Am scris această piesă, “Femeia ca un câmp de luptă în razboiul din Bosnia”, în 1996, impresionat de ceea ce se întâmpla în fosta Iugoslavie, unde au fost mii de femei violate în contextul războiului. Dar drama femeilor violate pe câmpurile de luptă ale planetei este, din păcate, una care se repetă la fiecare mare conflagraţie, la fiecare razboi interetnic.
Există această josnicie a soldatului de a lupta împotriva adversarului său încercând să lovească pe la spate. Pentru că punctele cele mai sensibile ale omului su