Braşovul este singurul loc în care preţurile pe acest segment au urcat în 2012
Casele de vacanţă din judeţul Braşov s-au scumpit în primul semestru al acestui an cu 13,3%, fiind singurul judeţ în care preţurile pe acest segment au urcat, în rest înregistrându-se scăderi de preţuri, cele mai semnificative fiind cele din Prahova, unde preţurile au scăzut cu 14,8%, şi din Constanţa, unde preţurile s-au restrâns cu 9,7%, potrivit unui studiu realizat de imobiliare.ro.
Braşovul se află pe locul al treilea din punct de vedere al ofertelor de pe piaţa caselor de vacanţă, cu 12% din totalul imobilelor de gen scoase la vânzare pe portalul amintit, după judeţele Constanţa (32%), Ilfov (21%), dar înaintea judeţelor Prahova (10%), Argeş şi Hunedoara.
Majoritatea caselor de vacanţă scoase la vânzare în zonele reprezentative pe acest segment au preţuri care depăşesc 100.000 euro, maximul fiind de 2,9 milioane euro pentru o vilă în comuna Domneşti, judeţul Ilfov. în condiţiile în care în acest an preţurile au evoluat diferit de la un judeţ la altul.
65% din casele de vacanţă costă peste 100.000 de euro. Există, totuşi, şi numeroase opţiuni pentru bugete low-cost, 19,7% din anunţuri făcând referire la case de vacanţă cu un preţ de strigare mai mic sau egal cu 60.000 de euro, iar 15,4% din anunţuri se încadrează în intervalul 60.000-100.000 euro.
Vilă în Bran – 2 milioane de euro
Cea mai scumpă casă de vacanţă din judeţul Braşov este situată în Bran şi costă două milioane de euro, potrivit site-ului imobiliare.ro. Aceasta este situată la intrarea în Bran, într-o zonă ferită de zgomot, cu acces foarte facil. Casa dispune de o suprafaţă de teren de 1.720 mp, zona verde aferentă proprietăţii fiind de 1250 mp. Proprietatea dispune de 3 dormitoare şi un living cu o suprafaţă extrem de generoasă. Pentru a avea destinaţia ideală pent