Blazonul se menține greu. Sărăcia cea mai lucie își pune zbenghi în frunte, iar chelul își aranjează pălărie de mărgăritar. După ce a însămânțat un guvern care abia dacă încape, cu șoferi, secretari de stat și consilieri, pe tarlaua de birouri a unui hectar, Ponta ne calmează spunând că va rări niște secretari de stat, cu totul vreo cinci din, probabil, cinci sute. Am avut un coleg care, ajuns șef peste ziarul cu cel mai mare tiraj din Românica, își angajase 26 de secretare. Ce dracu faci cu toate? – l-am întrebat. M-a privit superior. Adică, ce știi tu! Când îți dă mâna, să zicem că îți poți îngădui orice năstrușnicie. Dar când tranșezi în o sută de porții un singur bob de orez și din fiecare porție trebuie să saturi trei inși, ce te faci?
La Cotroceni lâncezește un guvern cât o pășune. De la Funeriu în jos și în sus, zootehnia politică a palatului a devenit abundentă, absorbind parveniți fără scaun, orgolii mutilate de alegeri, hrăpăreți și trăgători de sfori. Armata ministerială de la Cotroceni, mai ales după ce a fost semnată stupizenia acelui pact de coabitare, n-ar trebui să mai existe. Ea s-ar cuveni să plece la vatră fiindcă – nu? – războiul s-a isprăvit. Băsescu își sporește mereu turma, hrănește bugetar o oaste, destrăbălează un portofel gol. Sau vrea să dea o lovitură de stat (alo, Monica Macovei, anunță Bruxellul!) și își ține rezerviștii cu arma la picior? Într-o emisiune a Danei Grecu spuneam că arendașul din Deal cheltuiește enorm (din banii noștri!) pentru o ciorbă de potroace, ciorbă care poate fi brevetată în cartea recordurilor. Dacă suspendatului îi vine, și-i vine des, de-o ciorbă acră la Cireșica, se suie în elicopter, pleacă deodată cu el spre Neptun o oaste prezidențială de sepepiști, transmisioniști, setesiști, degustători și alții. Un președinte, când pleacă undeva, nu doar să se dea cu sania ci, probabil și atunci când merge să f
