Maiorul Nicolae Baciu a iubit Partidul şi Patria, dar Revoluţia din 1989 l-a pus în postura de a lupta împotriva Partidului şi a Patriei. „Adevărul“ compune din declaraţiile unui colonel în rezervă imaginea Armatei române în vremea Revoluţiei.

Pe Nicolae Baciu (59 de ani), colonel în rezervă, l-am găsit la Giurgiu. E un oltean cumsecade, de loc din comuna Măciuca (judeţul Vâlcea), „de unde cântă Ioana Radu «De la primărie-n sus, toate lămpile s-au stins»". A venit în Giurgiu în 1974, în interes de serviciu, şi n-a mai plecat. În decembrie 1989 avea gradul de maior şi era comandantul UM 01724, unitate de pontonieri din Garnizoana Giurgiu. Pentru el, Revoluţia a început la Giurgiu şi s-a terminat la Bucureşti. La 22 decembrie 1989 a fost chemat în Capitală să ajute la apărarea Comandamentului Armatei I, de pe Şoseaua Antiaeriană, unul dintre locurile unde s-a tras cel mai intens în zilele Revoluţiei.

CU PARUL ŞI CU MĂGARUL

La Giurgiu a fost atât de linişte înainte de fuga lui Ceauşescu, încât maiorul Baciu, când a dat drumul la televizor şi l-a văzut pe Caramitru, a exclamat: „Ce mă-sa, mă, e teatru?". „Singura chestie pe care eu am făcut-o înainte de 22 decembrie a fost paza şi apărarea cazărmii. Nu am ieşit din cazarmă. Fiindcă nu am distribuit muniţie, le-am spus militarilor: «Bă, folosiţi şi voi baioneta de la armă!» Şi le-am dat câte un băţ în mână. Cu paru' ne-am apărat. Mă temeam că s-ar putea împuşca între ei. Apoi, era şi greu să scoatem muniţia şi să o mutăm din magazie în unitate, trebuia înhămat măgarul la căruţă, că noi aşa căram muniţia, cu măgarul".

Fierberea prerevoluţionară a trecut fără evenimente în oraşul de la Dunăre. Când vine vorba de ziua de 21 decembrie, giurgiuvenii nu prea au ce să spună. Decât că unul dintre revoluţionarii de frunte ai zilei de 21 decembrie din Capitală, defunctul Dan Iosif, făcea bişni