Oltenii vor să câştige la "masa verde" partida cu Rapid pe motiv că nocturna din Giuleşti a căzut de două ori în timpul celor 90 de minute.
"În minutul 41 s-a întrerupt nocturna total. Meciul a fost întrerupt iar Marius Avram a precizat asta în raportul său. Imediat după a reluat jocul. La pauză am vorbit cu Avram cu regulamentul în mână şi i-am spus că la a doua întrerupere meciul ar trebui să se încheie. Avram a scris în raportul său că în minutul 71 nocturna a căzut din nou. Din gesturile pe care le făcea am înţeles că el a vrut să oprească jocul. A fost o defecţiune a instalaţiei de nocturnă", a spus Vlad Roşca, vicepreşedintele Universităţii Craiova, la sport.ro.
Formaţia Rapid Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni seară, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, în compania echipei Universitatea Craiova, în etapa a XXV-a a Ligii I.
Nocturna de pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu s-a stins pentru aproximativ 30 de secunde în minutul 41, pornind generatorul, iar instalaţia de nocturnă a funcţionat la capacitate redusă. De asemenea, în minutul 65, capacitatea instalaţiei de nocturnă a fost scăzută pentru cinci secunde, iar în minutul 70 pentru circa zece secunde.
În aceste condiţii, oltenii solicită să câştige meciul cu Rapid cu 3-0 la masa verde.