Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadre medicale obligate sa faca sarbatorile pe datorie

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 18 decembrie 2008 · ·

Criza salariilor din sistemul sanitar se adanceste de la o zi la alta. Daca la unele spitale s-au platit salariile, sporurile si chiar si o prima consistenta de Craciun, altele abia au reusit sa faca salariile fara sporuri. Cele doua situatii se intalnesc chiar in cadrul celei mai mari unitati medicale din judet, respectiv Spitalul Judetean. Astfel personalul din cadrul Unitatii de Primire a Urgentelor nu a luat inca salariile, existand chiar riscul ca pana la inchiderea Trezoreriei de sarbatori sa nu soseasca banii de la Bucuresti. Aceasta e situatia intregului personal medico-sanitar platit din bugetul de stat. Motivul este lipsa banilor la buget. "Noi am facut toate demersurile la minister, dar mai mult nu putem face decat sa asteptam. Daca vor fi bani, vor veni cu siguranta", a precizat Gabriel Oprisanu, directorul executiv al ASP. Acest raspuns nu-i multumeste insa nici pe reprezentantii medicilor de medicina scolara, care nu si-au luat nici banii pe noiembrie, nici prima de stabilitate, iar salariile urmeaza sa fie reduse. Acestia se considera umiliti si discriminati si spun ca nu au cu ce sa faca sarbatorile si sa achite ratele la banci. "Am venit din nou la ASP pentru a vedea de ce nu ni se dau macar drepturile salariale pe noiembrie, insa ni s-a spus ca directorul a intrat in concediu, iar celelalte persoane din conducere sunt pe teren. Lucrez in sanatate de 26 de ani, dar asa umilinta nu am mai trait", a declarat un medic de medicina scolara. Mai mult, acestia spun ca nu au primit niciodata tichete de masa, fiind singurii in sistemul sanitar in aceasta situatie. Dascalii au primit banii cu intarziere In unele comune botosanene, dascalii au primit salariile cu intarziere de o saptamana. La Mileanca, asa cum a precizat primarul Ioan Ursachi, banii vor fi dati azi, desi in mod normal erau achitati pe 10. La Hlipiceni, angajatii din invatamant si-au luat lefuri

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 26 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 42 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 26 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 29 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°