Nicio grijă, domnul Gigi Becali iese curând din belea. Ca şi domnul Adrian Năstase, este deja nevinovat. Doar Justiţia este de vină. Iar Societatea plăteşte, din greu şi probabil pentru o "totdeauna" de ceva vreme.
Să nu ne mai lăsăm prostiţi, ceas după ceas.
Întemniţarea lui Gigi Becali nu este o victorie a Justiţiei nici măcar pentru durata unui jurnal de ştiri.
După 15 ani faptele pentru care este acum pedepsit nu mai pot fi reparate - nu e vorba de vreo justiţie a victimelor împotriva criminalilor de război.
Cu toate că, de fapt, exect despre asta este vorba. Între timp, răul s-a impus în societate prin aceste exemple.
Între timp, au fost create astfel mari averi, care pot cumpăra acum oameni (şi politicienii au fost cândva oameni, poate şi haidamacii), oraşe, judeţe, regiuni.
Abia peste alţi 15 ani vom vedea niscaiva răfuieli ale puternicilor zilei cu cei care şi-au însuşit cele confiscate de comunişti, poate şi cu cei care au defrişat ţara. Bine, asta doar în felul lui Putin, altfel, crima este organizată trans-partinic, deci este mereu la putere - adică mereu şi la butoanele justiţiei.