Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înţelegeri de război

Publicat in Jurnalul, joi 22 octombrie 2009 ·

Cotidianul britanic The Times a dezvăluit la sfârşitul săptămânii trecute că serviciile secrete italiene au încheiat înţelegeri şi au plătit zeci de mii de dolari liderilor talibani pentru ca trupele din Peninsulă să nu fie ţinta atacurilor insurgenţilor. După retragerea forţelor italiene, zona respectivă a Afganistanului a fost preluată de francezi, iar aceştia, încă neinformaţi de practicile de mituire, au pierdut zece militari într-o ambuscadă. The Times este un ziar foarte respectat în Marea Britanie şi este cunoscut pentru dezvăluirile sale bine plasate şi atent documentate. Ne este relevat, astfel, un mecanism de gestionare a terorii, cunoscut la comandamentele operaţiunilor trupelor din Afganistan.

Aşadar, serviciile secrete italiene au căutat să-i împace pe liderii locali, inclusiv prin mituiri repetate. Scopul a fost acela de a-i salva pe soldaţii din linia întâi, încât, la sfârşitul misiunii, pierderile să fie minime. Moartea propriilor militari în teatre de operaţii precum Irak şi Afganistan impresionează foarte mult în ţările europene, iar defilarea sicrielor acoperite de steagurile naţionale provoacă iritare şi devine armă politică. Apar întrebări impulsive, mai ales ale opoziţiei, referitoare la necesitatea prezenţei trupelor naţionale în războaie care sunt considerate ale altora. Insurgenţii din Afganistan au luat aminte la aceste lucruri şi îşi fac din hărţuirea trupelor coaliţiei internaţionale un scop în sine, iar numărul morţilor le autorizează liderilor poziţia de forţă. Dacă practicile descrise de The Times sunt generalizate în Afganistan, atunci avem şi explicaţia continuării, ba chiar a intensificării traficului cu droguri din regiune. O populaţie săracă, fără posibilităţi de a fi educată, fără acces la minime resurse rămâne captivă liderilor zonali, care îşi iau în serios "prerogativele" de a avea drept de viaţă şi de moarte asupra

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 18 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 11 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 51 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°