Foto: Arhiva personală Interacţiunile nonverbale zilnice dintre copii şi părinţi din cadrul relaţiei de ataşament modelează dezvoltarea psihică a copiilor, întipărind în mentalul copilului anumite hărţi mentale sau modele de lucru interne, ca reguli de procesare a informaţiei ce influenţează libertatea de a gândi, simţi, de a acţiona ca adolescent şi mai apoi ca adult.
În relaţia de ataşament, calitatea comunicării dintre copil şi părinte face diferenţa între siguranţă şi nesiguranţă, iar modul în care copilul apreciază disponibilitatea părintelui este de o importanţă crucială. Comunicarea colaborativă şi contingentă între părinte şi copilul sigur curge lin, natural. Copilul îşi exprimă clar şi direct nevoile şi sentimentele, iar mama descifrează cu acurateţe indiciile sale nonverbale, de ex.: la apropierea în lacrimi cu mâinile ridicate aceasta răspunde adecvat, ridicându-l în braţe; la lipirea de corpul său când este ţinut în braţe aceasta îl ţine în braţe cu tandreţe atât cât vrea copilul, lasându-l jos, să se joace, când acesta doreşte.
Copilul evitant, anticipând furia sa ca răspuns la respingerea mamei, nu-şi poate exprima sentimentele şi nevoile deschis, şi atunci şi le reprimă sau le minimizează existenţa. Totodată îşi hiperactivează interesul pentru explorarea mediului non-uman, pentru joacă, inhibându-şi sistemul de ataşament nesatisfăcător. Ca adult, va acorda frecvent atenţie nevoilor altora, respingând propriile nevoi de ataşament, negându-şi propriile nevoi emoţionale neîmplinite.
Copilul ambivalent, ca urmare a disponibilităţii imprevizibile a părintelui la solicitările sale, amplifică conştientizarea şi exprimarea sentimentelor şi nevoilor de ataşament pentru a-şi asigura continuitatea îngrijirii. În acest fel îşi hiperactivează sistemul de ataşament pentru a capta atenţia parintelui şi îşi inhibă explorarea, minimi
