Prefectul Bucureştiului, Mihai Atănăsoaie, a propus, ieri, modificarea Legii privind protecţia animalelor, astfel încât maidanezii bolnavi, părăsiţi pe străzi, să poată fi eutanasiaţi. Sursa: APSursa: Vier PfotenSursa: Bogdan BrylynskiSursa: Eugen MăruțăSursa: Remus Suciu
1 /.
Întâmplător sau nu, propunerea prefectului a venit chiar în ziua în care se împlineau nouă ani de când preşedintele Traian Băsescu a dat, din fotoliul de primar general, „undă verde” uciderii patrupedelor fără stăpân. „Am discutat cu primarii sectoarelor Capitalei şi am ajuns la concluzia că maidanezii au devenit o problemă. Le-am cerut edililor ca, în 14 zile, să-mi trimită propuneri de modificare a Legii privind protecţia animalelor”, a explicat Atănăsoaie pentru EVZ.
De altfel, edilii bucureşteni au venit deja cu o primă propunere în acest sens susţinând, la unison, că românii care au câini în curţile caselor ar trebui obligaţi, sub a meninţarea unor sancţiuni mai dure, să accepte sterilizarea gratuită a acestora. „Cei care refuză, totuşi, sterilizarea ar trebui obligaţi să le monteze patrupedelor CIP-uri, astfel încât acestea să poată fi monitorizate”, au adăugat edilii.
Cât despre propunerea prefectului privind eutanasierea, aceasta s-a lovit deja de „zidul” ridicat de fundaţiile pentru protecţia animalelor.
„Cerem de un an şi jumătate să se facă ceva. Primăria Capitalei se mişcă greu, abia a decis ca sterilizările să fie gratuite. Şi asta, după un an şi jumătate de discuţii. Propunerea de eutanasiere este superficială şi nefundamentată”, a precizat preşedintele Fundaţiei ‚‚Cuţu-Cuţu’’, Marcela Lungu.