Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesaj de la Cotroceni: "Dragi români, aveţi un guvern care nu a probat că ar fi competent să pregătească absorbţia banilor UE. Coabitare nu înseamnă şi minciună"

Publicat in Gandul, luni 22 iulie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu susţine că Guvernul a probat că nu a fost competent în pregătirea absorbţiei banilor pentru exerciţiul 2014-2020 prin proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles, adăugând că trage un semnal de alarmă în acest sens.

"Motivul semnalului pe care îl trag public este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar 2014-2020 la fel de nepregătiţi cum am intrat la 1 ianuarie 2007 şi riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene. Noi aici nu avem dreptul să ne jucăm de-a «îi trag, bine, nu îi trag, bine», pentru că ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici banii lui Ponta, nici ai ministrului pentru Fonduri Europene, Teodorovici ăsta, nici banii nimănui, sunt bani destinaţi modernizării României pentru români, creării de locuri de muncă, dezvoltării ţării", a afirmat Băsescu în declaraţia de presă de la Palatul Cotroceni.

De asemenea, el a arătat că trebuie să tragă acest semnal de alarmă chiar dacă există pactul de coabitare cu premierul.

"Şi nu pot să spun că de dragul acordului de coabitare eu nu vă spun nimic, dragi români. Ba vă spun, dragi români. În momentul de faţă aveţi un Guvern care nu a probat a fi competent să pregătească absorbţia banilor în exerciţiul bugetar 2014-2020", a afirmat Băsescu.

Totodată, preşedintele s-a arătat dispus să acorde ajutor Guvernului în privinţa elaborării Acordului de Parteneriat. "Nici nu am să dau indicaţii Guvernului ce are de făcut, că nu e atribuţiunea mea. Spun public doar un lucru: Dacă au nevoie de ajutor, sunt gata să îi ajut pentru că ştiu ce ar trebui făcut, dar numai dacă au nevoie de ajutor", a spus şeful statului.

El a subliniat că formulările dure din analiza experţilor Comisiei Europene cu privire la proiectul documentului cadru transmis de Guvernul României i se pare "unul dintre cele mai grele afronturi" pe care le-a văzu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 42 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 57 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°