Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Birocrația din Ministerul Sănătății ține lacătul pe un spital recent modernizat din Buzău

Publicat in Adevarul, vineri 26 octombrie 2012 ·

Birocrația din Ministerul Sănătății face inutilă o investiție privată într-un spital care deservește peste 50.000 de locuitori ai Văii Buzăului. La doi ani de la desființare, spitalul din orașul Pătârlagele este gata din nou de funcționare, de data asta într-o formă modernă pe care un patron din Buzău i-a dat-o în urma unei investiții de 400.000 de euro. Din păcate, unitatea nu poate face internări, deoarece autoritățile ezită să o finanțeze din bugetul asigurărilor.

După desființare, unitatea medicală din Pătârlagele a fost scoasă din sistemul de stat și a devenit secție exterioară a unui spital privat din Buzău. După o serie de renovări și reutilări ale pavilioanelor, spitalul a devenit cel mai modern de pe Valea Buzăului. Atât personalul cât și locuitorii din zonă așteaptă inaugurarea de câteva săptămâni.

Spitalul din Pătârlagele deține singura secție din județ pentru bolnavii de cancer aflați în fază terminală iar aici lucrează unicul specialist în medicină paliativă din Buzău.

Spitalul nu poate primi însă pacienți, pentru că nu există finanțare din bugetul asigurărilor. O zi de spitalizare costă cel puțin 200 de lei de pacient.

Pe avizul de funcționare, spitalul apare cu o capacitate de 30 de paturi bugetate însă Casa de Asigurări din Buzău nu le poate finanța. Conducerea casei spune că un ordin din 2011 al ministrului sănătății impune o limită la finanțarea paturilor din județ, plafon care nu poate fi depășit decât tot printr-o intervenție la nivelul ministerului.

Reprezentanții Casei de Asigurări din Buzău spun că doar prin transferul unui număr de paturi bugetate din județele cu excedent către județul Buzău, care și-așa este deficitar, s-ar putea asigura finanțarea spitalului privat din Pătârlagele. Până în prezent, ministerul nu a oferit niciun răspuns la numeroasele memorii transmise atât de patronul spitalul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 4 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°