Mijlocaşul german a dat un gol şi două pase decisive în “sfertul” de la Basel, după ce la Mondialul din 2006, în finala pentru locul 3, reuşise o “dublă” şi un assist.
Portughezii nu-l vor uita curînd pe Bastian Schweinsteiger. De două ori l-au avut adversar şi de tot atîtea ori i-a bătut aproape de unul singur.
Joi seară, în “sfertul” de la Basel, mijlocaşul lui Bayern a reeditat practic evoluţia din finala mică a Mondialului 2006, cînd nemţii au cîştigat cu 3-1. Diferenţa? Dacă atunci reuşise o “dublă” şi un assist, acum a marcat doar un gol, dar a dat două pase decisive.
Şi ce rău începuse Euro 2008 pentru “Schweini”. După un sezon mediocru în Bundesliga, selecţionerul Low l-a introdus doar pe final cu Polonia, la fel contra Croaţiei, cînd a fost şi eliminat, pentru ca apoi să lipsească automat cu Austria. Dacă nemţii nu treceau de grupe, munchenezul s-ar fi regăsit cu siguranţă pe banca acuzaţilor.
“Ştiam că am greşit cu Croaţia şi mi-am dorit din tot sufletul să mi se dea ocazia de a mă revanşa”, a recunoscut Schweinsteiger. Oportunitate pe care Low, secundul lui Klinsmann în 2006, i-a oferit-o prompt, tocmai împotriva adversarului favorit : Portugalia!
“Favoritul Angelei”
Deşi e însoţit în Elveţia de iubită, modelul Sarah Brandner, Schweinsteiger a “flirtat” deseori, în văzul lumii, cu cancelarul Angela Merkel. Meciul cu Austria l-a urmărit alături de ea, întreţinîndu-se cordial în pauză. De unde pînă unde această amiciţie? “Sîntem prieteni de la Mondialul 2006, cînd ne-a vizitat în cantonament şi am stat mai mult de vorbă”, a povestit “Schweini” cotidianului Bild, care susţine că Bastian e “favoritul Angelei”.
A leşinat!
Şoc pentru portarul nemţilor, Jens Lehmann, la sfîrşitul confruntării cu portughezii. Era încă pe teren cînd managerul Oliver Bierhoff l-a a