Fantoma a prezentului, agatat intre un trecut care nu se va mai intoarce niciodata si un viitor pe care nu stie sa-l construiasca, PNTCD pare un partid condamnat la disparitie. Apare saptaminal, uneori mai des, la OTV. Vorbeste ore intregi despre orice fel de subiect; despre politica, despre biserica (este membru in Colegiul electoral), despre economie (este presedintele patronatului roman), despre mindria de a fi roman. N-am fost atent daca a abordat si cazul Ralph, elevul care s-a sinucis dintr-o prea mare dragoste de scoala. Oricum, se pricepe la toate. Este Marian Milut, "salvatorul" PNTCD.
A "debutat" in politica relativ tirziu, dupa 2000. A cochetat mai intii cu Actiunea Populara, nesemnificativul partid al lui Emil Constantinescu. In 2004, a vrut sa fie presedinte al Romaniei, dar nu a avut succes. Brusc si surprinzator (date fiind criticile cu care ii atacase anterior pe taranisti), a ajuns in PNTCD, iar la putin timp dupa aceea a devenit chiar liderul acestei formatiuni politice. Ascensiunea lui nu a fost prea dificila, de vreme ce unul dintre cei mai puternici "chalangeri" ai sai a fost vesnicul damnat Victor Ciorbea.
A promis ca va revigora batrinul PNTCD, aflat in mare suferinta. S-a vorbit chiar de niste sume frumusele, de ordinul milioanelor de euro, pe care ar fi fost dispus sa le investeasca in nume personal in renasterea partidului pe care a ajuns sa-l conduca. Unii au crezut in promisiunile sale, altii ba. Oricum, au existat destui taranisti care au asteptat cu nerabdare marile proiecte cu care Marian Milut urma sa faca din PNTCD o vedeta a scenei politice.
Si ele au venit. Mai intii, a fost vorba de refacerea vechii Conventii Democrate. PNTCD si AP si-au oferit serviciile PNL pentru a construi noul pol de dreapta al politicii romanesti. Calin Popescu Tariceanu a fost de acord, chiar daca zestrea de voturi pe care o aduc cele doua
