Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe 23 martie stingem luminile, pentru Ora Pământului 2013

Publicat in Romania TV, vineri 22 martie 2013 ·

Sâmbătă, 23 martie, la ora 20.30 stingeţi lumina! Milioane de oameni, instituții și companii din întreaga lume sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie, Ora Pământului, organizat de asociaţia WWF.

La îndemnul WWF, care a inițiat mișcarea Earth Hour în anul 2007, 6.950 de oraşe din peste 152 de țări, inclusiv din România, au stins lumina de Earth Hour în 2012, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața noastră de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.

În 2013, organizaţia îi provoacă pe susținătorii Earth Hour sa facă mai mult decât doar să stingă luminile şi electrocasnicele – îi îndeamnă să-și ia angajamentul de a-și schimba stilul de viață, pentru a-și reduce impactul negativ asupra planetei.

Ce facem noi de Ora Pământului?

Ora Pământului este o ocazie minunată de a petrece timpul în aer liber, cu cei dragi. Stingem luminile în casă, scoatem toate electronicele din priză - pentru că ele consumă energie chiar şi atunci când sunt pur şi simplu conectate la priză şi ieşim la plimbare. Putem să ne plimbăm prin oraş, prin parc sau putem să dăm o tură cu bicicleta. Dacă aveţi căţel, este momentul perfect pentru a-l scoate la plimbare.

Dacă vreţi să rămâneţi în casă, puteţi să organizaţi o cină romantică, la lumina lumânării, să faceţi o sesiune de povestiri, să încercaţi diverse jocuri, tot la lumina lumânării, să vă ţineţi în braţe sau să dormiţi. Puteţi să participaţi şi la evenimentele organizate în oraşul vostru.

Timişoara, capitala Orei Pământului 2013 din România

Anul acesta, Capitala Orei Pământului 2013 din România este Timişoara, titlu primit în urma unui concurs desfăşurat în întreaga ţară, în care oraşele s-au întrecut în idei, proiecte şi iniţiative din domeniul protecţiei mediului înconjurător. Pe

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum o ora
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 43 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°