În mod excepțional, Festivalul Temps d’Images de la Cluj a găzduit anul acesta, în debutul său, un modul dedicat teatrului-dans al Pinei Bausch. Secțiunea a cuprins o proiecție a filmului lui Wim Wenders, Pina, un atelier de trei zile susținut de dansatoarea Anna Wehsarg și o conferință a colaboratorului constant din ultimii zece ani de viață ai Pinei Bausch, Robert Sturm, în prezent, director artistic al companiei, alături de Dominique Mercy. Întreaga întîlnire cu universul artistic al Pinei Bausch a fost posibilă la inițiativa și cu sprijinul Centrului Cultural German de la Cluj. În anii ’90, ați lucrat cu un regizor român legendar, Vlad Mugur, pentru o montare a lui de la Budapesta. Cum v-ați întîlnit? Ne-am întîlnit la Münster, unde el punea un spectacol, iar eu aveam un prieten bun, care știa că vorbesc ungurește și i-a vorbit lui Vlad despre mine. Eu am învățat ungurește în copilărie, părinții mei au divorțat, iar cînd aveam cinci sau șase ani, tata s-a căsătorit cu o dansatoare originară din Ungaria, iar Vlad căuta pe cineva care să vorbească ambele limbi, germana și maghiara, și în care să aibă încredere. Așa am ajuns în Ungaria, întîi la Teatrul Național din Budapesta, cel vechi, unde lucram cu mari actori maghiari – doar că, după trei săptămîni, Vlad a zis stop. Era complicat, dar avea dreptate. El a plecat, eu am rămas, mi-am întrerupt studiile pentru șase luni, cu gîndul să le reiau mai tîrziu (doar că pauza continuă și acum…). În toamnă urma să se deschidă un nou teatru, fondat de actori de la Național, și m-au întrebat dacă vreau să aștept pînă atunci, ca să lucrez cu ei. Ce mai conta un an în loc de șase luni… Între timp, pentru că Vlad vorbea cu alți regizori, am ajuns să lucrez ca dramaturg de spectacol în Szolnok și să colaborez cu mulți alți artiști. Așa se face că am rămas în Ungaria din 1993 pînă în 1999. Dar v-ați gîndit, v-ați dorit vreod