Un gălăţean, pe care valurile vieţii l-au transformat, din inginer, în lucrător la Salubritate, scrie poezii superbe. Dan Cheşcu demonstrează că, în mod paradoxal, sensibilitatea te poate face mai puternic ajutându-te să te detaşezi de mizeria existenţială. Dan Cheşcu nu este un anonim în lumea poeţilor şi a cenacliştilor, dar, în mod nefiresc, rămăsese necunoscut marelui public. A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi apoi, timp de 12 ani, a lucrat ca inginer pe platforma Combinatului Siderurgic. Următoarea etapă din viaţa sa a fost una întunecată.
„La un moment dat, Dan Cheşcu a plecat din combinat şi nimeni nu a mai auzit despre el. Îşi descoperise filonul artistic şi asta aproape că l-a debusolat. Din nefericire pentru el, trăieşte într-o societate în care a avea suflet de artist reprezintă un adevărat handicap” , ne-a spus Cosmin Hagiu, fost coleg de serviciu, la combinat.
Din dorinţa de a-şi putea sprijini financiar fiica, studentă la Istorie-Filosofie, în urmă cu trei ani, poetul s-a angajat la Servicul Public de Salubrizare Ecosal. Deşi este intelectual, Cheşcu nu a considerat umilitoare munca de gunoier.
„Nu mi-a spus că are studii superioare când m-a rugat să-l angajez. Am încercat şi să-l ajut atât cât mi-a stat în putinţă” , afirmă Ion Ionescu, directorul Ecosal.
Lacrimile bucuriei
Poezia este marea pasiune a vieţii lui Dan Cheşcu. Scrie versuri şi îi place să recite din marii poeţi ai lumii. „Din copilărie citesc poezie şi într-un târziu am îndraznit să aştern pe hârtie propriile stihuri. Mi s-a părut că poezia mă exprimă cel mai bine, chiar dacă se află în incompatibilitate cu cotidianul dominat de necesitate” , se destăinuie poetul gălăţean.
Dacă îl veţi vedea vreodată pe Dan Cheşcu cu lacrimi în ochi, să ştiţi că e fe