Preşedintele executiv al clubului CSMS Iaşi, Florin Prunea, a anunţat că jucătorul Bogdan Straton va fi amendat pentru faptul că s-a înjurat cu un grup de suporteri după meciul cu Steaua, din etapa a 8-a a Ligii I, pierdut de ieşeni cu 0-3.
„Comitetul Director a luat decizia de a-l amenda cu suma de 750 de lei pe Straton şi l-a sancţionat cu un ultim avertisment pentru gestul făcut la finalul meciului cu Steaua, când a adresat injurii unor suporteri. Este un gest urât pe catre el îl regretă şi vreau să le cer iertare suporterilor pentru acea ieşire”, a declarat Florin Prunea.
La finalul meciului, în momentul în care un grup de suporteri a scandat numele fostului antrenor Ionuţ Popa şi a cerut demisia lui Ciobotariu, mijlocaşul Bogdan Straton le-a adresat suporterilor mai multe injurii. „Îmi cer iertare pentru acea ieşire, pe care o regret. Mi-am pierdut cumpătul, avem o stare de tensiune la echipă pentru că nu am reuşit să obţinem rezultatele pe care ni le dorim şi am cedat”, a spus Bogdan Straton.
Preşedintele executiv al clubului CSMS Iaşi, Florin Prunea, a anunţat că jucătorul Bogdan Straton va fi amendat pentru faptul că s-a înjurat cu un grup de suporteri după meciul cu Steaua, din etapa a 8-a a Ligii I, pierdut de ieşeni cu 0-3.
„Comitetul Director a luat decizia de a-l amenda cu suma de 750 de lei pe Straton şi l-a sancţionat cu un ultim avertisment pentru gestul făcut la finalul meciului cu Steaua, când a adresat injurii unor suporteri. Este un gest urât pe catre el îl regretă şi vreau să le cer iertare suporterilor pentru acea ieşire”, a declarat Florin Prunea.
La finalul meciului, în momentul în care un grup de suporteri a scandat numele fostului antrenor Ionuţ Popa şi a cerut demisia lui Ciobotariu, mijlocaşul Bogdan Straton le-a adresat suporterilor mai multe injurii. „Îmi cer iertare pentru acea ieşire, pe care o regre