Acţionar şi administrator al Energon Power & Gas din Cluj - firma care ar fi pus la bătaie o mită uriaşă la Hidroelectrica pentru a pune mâna pe un contract de furnizare a energiei electrice în valoare de 263 de milioane de euro -, omul de afaceri Rareş Criste a fost audiat ieri la DNA.
Conform surselor EVZ, Criste a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care au fost arestaţi pentru corupţie directorul de trading de la Hidroelectrica, Eugen Brădean, şi consilierul ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă.
Firma Energon Power & Gas din Cluj, pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica, ar fi oferit mită 2,8 milioane de euro, bani care urmau să fie împărţiţi pe din două între Eugen Brădean (care a jucat şi rolul de intermediar) şi Remus Vulpescu, consilier al ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu (PNL) şi membru al Consiliului de Supraveghere la Hidroelectrica. În schimbul banilor, Remus Vulpescu urma să voteze în favoarea aprobării contractului păgubos pentru Hidroelectrica. Vulpescu i-a denunţat la DNA.
Anchetatorii DNA au reuşit să stopeze la timp fraudarea Hidroelectrica. Deocamdată, DNA nu a divulgat cine sunt ceilalţi "patru" din gaşca corupţilor, care era "preţul" lor, cu cine urma Ioan Mihăilă să împartă şpaga (după modelul Vulpescu-Brădean, jumate-jumate) şi care era nivelul acesteia. Conform surselor EVZ, aranjorii afacerii găsiseră chiar şi o soluţie de a-l scoate din schemă pe Vulpescu, care-i tot încurca cu avansul cerut din şpagă.
Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro