Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săndoi: "Fotbalul românesc e în regres"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 aprilie 2010 · ·

Antrenorul naţionalei de tineret a României a vorbit despre fotbalul românesc şi despre trecutul său ca fotbalist, dezvăluind pe cine a avut drept idol şi ce îl nemulţumeşte la primele reprezentative. Sursa: Cosmin Marinescu

Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a vorbit la Oltenia 3TV despre actualele probleme ale fotbalului autohton şi despre trecutul său. Săndoi şi-a început „discursul“ cu speranţele României, mărturisind că îi este foarte greu să-şi impună tactica din pricina puţinelor acţiuni pe care le are.

„Din păcate pentru mine, acţiunile nu sunt atât de dese, iar eu mi-aş dori să ne întâlnim cât mai mult, pentru a-mi impune ideile de joc. De la meciul din deplasare cu Israel, pe care l-am disputat pe 3 martie, şi până la jocurile oficiale, o să ne putem reuni de-abia după terminarea campionatului. Asta este o problemă, pentru că urmează meciuri grele, ultimele trei din această grupă decisivă pentru calificare, primul va fi în Moldova, pe 10 august, apoi dubla cu Rusia, la începutul lunii septembrie. Suntem la egalitate de puncte cu Rusia şi vor fi partide dificile, contează mult duelul direct. Mai avem o şansă, din cele zece grupe, primele merg la baraj, dar şi patru echipe clasate de pe locurile doi. În momentul de faţă, noi suntem poziţionaţi bine şi pentru locul secund“, a spus Săndoi.

„Era mai multă seriozitate“

Referindu-se la aria de selecţie pentru naţionala mică, Săndoi a recunoscut că aceasta nu este deloc mare şi speră să se investească mai mult în centrele de copii şi juniori.

„Suntem cu toţii vinovaţi, pentru că tinerii noştrii jucători nu urcă mai repede în valoare individuală, dar colectiv se mai descurcă. Să nu uităm că după 1990 nu s-a mai investit în infrastructură. Când eram junior era mai multă seriozitate. Este adevărat că şi tentaţiile erau mult mai puţine, dar toată lumea venea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°