Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Sucevenii sunt deranjaţi de blocurile în culori „ţipătoare“

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Edilii au decis să ia măsuri în acest sens şi au interzis folosirea anumitor nuanţe

Turcoazul şi portocaliul sunt două culori care nu au ce căuta în peisajul arhitectural al Sucevei. Locuitorii aşteaptă soluţii şi la problema pirateriei în transportul de călători.

Sucevenii nu ar trebui să aibă „mână liberă“ când vine vorba despre izolarea blocurilor. Aceasta a fost opinia unuia dintre cititorii ziarului „Adevărul de Seară“, în urma campaniei „Oraşul meu peste 20 de ani“. „Cred că ar trebui emisă o lege cu caracter local cu privire la izolarea blocurilor şi a tipului de acoperiş. Ar fi perfectă folosirea unei singure combinaţii de culori pe raza oraşului Suceava, după modelul localităţilor din Austria sau Germania“, a declarat Ovidiu M., agent vânzări.

Până în această lună, sucevenii puteau să-şi izoleze termic faţadele blocurilor şi să le zugrăvească după cum doreau. Aşa se face că în Suceava poţi vedea la ora actuală blocuri zugrăvite în verde, roz, galben, mov sau bordo.

Edilii au decis să stopeze acest fenomen. Sucevenii vor putea folosi doar anumite culori. În plus, cei care fac lucrări de termoizolare vor avea nevoie de autorizaţie de construcţie. „În urmă cu două săptămâni, am emis o hotărâre care impune acest lucru. În plus, faţadele vor trebui zugrăvite doar în anumite culori, care se încadrează în stilul arhitectural al oraşului. Cu siguranţă nu vom accepta culorile ţipătoare, precum turcoazul sau portocaliul“, a declarat viceprimarul Viorel Seredenciuc.

Piraţii transportului, motiv de îngrijorare

O altă problemă majoră care îi deranjează pe locuitorii municipiului este pirateria practicată de unii operatori de transport interurban de călători.

Unii suceveni au găsit şi soluţii pe care Primăria ar putea să le pună în practică. „Ar trebui să se organizeze o licitaţie pentru operatorii care vor să facă transport de per

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 42 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 16 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 38 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 26 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 37 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°