Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Nastase uimit de pierderea contractului cu Bechtel

Publicat in Romania Libera, duminică 4 august 2013 ·

Fostul premier Adrian Năstase s-a arătat uimit sâmbătă seara că varianta originală a contractului încheiat cu compania Bechtel s-ar fi putut pierde, dar a sugerat că s-ar putea ajunge la textul iniţial prin eliminarea aspectelor negociate ulterior cu compania americană.

"În primul rând, poate ar trebui să spun că nu eu am semnat contractul cu Bechtel. Primul-ministru nu semnează contracte, în principiu. Aici cred că e vorba de o neînţelegere. (...) Înţeleg că a fost desecretizat. Am înţeles explicaţiile lui Şova. Şova spune următorul lucru: 'acesta este textul contractului, el a fost renegociat şi sunt nişte pasaje - care bănuiesc că sunt bolduite sau trecute în alt mod, sau arătate prin actele anexă la contract'. Deci oricine vrea să vadă textul iniţial, poate să-l vadă făcând un efort pentru a da deoparte elementele care au însemnat revizuirea lui ulterioară", a spus Adrian Năstase, la Antena 3.

El consideră că, "pe fond, analiza poate fi făcută".

"În ceea ce priveşte 'scrisoarea pierdută', contractul pierdut, sigur că nu-mi vine să cred că un astfel de lucru se poate întâmpla în administraţie", a adăugat Năstase.

Contractul încheiat cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania nu a fost încă publicat deoarece nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

'Nu s-a reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală, originalul semnat. Sunt copii, dar desecretizarea trebuie făcută pe contractul original. Colegii de la Ministerul Transporturilor mi-au spus: îl căutăm şi când îl avem îl punem pe site. Contractul desecretizat publicat, din 2006, este cel din 2003, updatat cu actele adiţionale din 2005 şi publicat în 2006. Noi am spus că trebuie să se vadă exact contract

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum o ora
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 2 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 5 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 14 minute
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Medicul Adrian Marinescu, despre starea lui Florin Piersic: Nu vorbim de o infecţie nosocomială

Libertatea acum 2 ore
Directorul medical al Spitalului Matei Balş din Bucureşti, Adrian Marinescu, a declarat marți, 14 mai, că Florin Piersic, care este internat la Spitalul Foișor de săptămâna trecută, nu numai că se ridică singur din pat, ci poate chiar sta în picioar

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 4 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/22°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°